ACTIVITATEA INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN NEAMȚ ÎN ANUL 2016

0

IPJ-activitati

Astăzi, 31.01.2017 la sediul IPJ Neamț a avut loc prezentarea activității Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț desfășurată în anul 2016. În anul 2016 menținerea ordinii și siguranței publice a constituit un obiectiv prioritar la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Neamț, sens în care, s-a asigurat reacţia adecvată, calificată şi eficientă la solicitările cetăţenilor şi protejarea intereselor legitime ale acestora, împotriva tuturor faptelor de natură penală sau contravenţională. Astfel, prin promovarea unui sistem integrat de ordine și siguranță publică și prin intensificarea activităţilor de patrulare, independent sau în sistem mixt: poliție-jandarmi, poliție-poliție locală, s-a reușit: – reducerea cu 21,64%, a infracţiunilor stradale sesizate, față de anul 2015; – intervenţia eficientă la 22.435 de solicitări prin SNUAU 112 (cu 9,9% mai puține decât în anul 2015), din care 8.991 în mediul urban şi 13.444 în cel rural.

Un rol importat în reducerea infracționalității au avut și activitățile derulare în anul 2016 pe linia prevenirii criminalității, ce au vizat cele două direcții de acțiune prioritare, stabilite de Poliția Română, delincvenţa juvenilă și victimizarea minorilor și prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului.
Astfel, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au fost elaborate două programe de prevenire pe prioritățile naționale și unul la nivel local, respectiv: Programul de prevenire a delincvenței juvenile și victimizării minorilor 2016, ce a avut ca scopul diminuarea riscului infracţional şi victimal în rândul minorilor la nivelul judeţului Neamț, document structurat pe două module:  prevenirea delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor şi prevenirea violenţei în mediul şcolar.

Programul de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului – furturi și înșelăciuni 2016, derulat pe întreg anul 2016 şi care a avut ca țintă creşterea gradului de siguranţă publică a cetăţenilor din mediul urban şi rural, pe cele două paliere: prevenirea infracţiunilor de furt şi prevenirea înşelăciunilor judiciare.

Program local de prevenire a accidentelor rutiere a avut drept principale obiective: eficientizarea activității grupului de lucru prin dezvoltarea și continuarea colaborării cu alte instituții care au atribuții în domeniu; a acțiunilor de impunere a legii în vederea reducerii numărului accidentelor rutiere. În cadrul acestei priorități au fost derulate un număr de 104 întâlniri cu grupuri țintă care au avut ca beneficiari direcți un număr de 5556 de preșcolari, elevi, profesori, pensionari, bicicliști și conducători de atelaje hipo.

În ceea ce privește siguranța traficului rutier, activitatea structurii rutiere din cadrul I.P.J. Neamț a avut ca scop reducerea nivelului de victimizare a cetățenilor prin accidente de circulaţie, sens în care, au fost 288 de acțiuni organizate, 253 au fost executate folosindu-se efective proprii, 35 împreună cu alte structuri de poliție și cu reprezentanți ai societății civile.
Rezultatele obţinute în cadrul acţiunilor întreprinse de Serviciul Rutier și formațiunile de specialitate din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au făcut obiectul creșterii constatărilor de infracțiuni la regimul circulaţiei rutiere, cu aproape 5% față de anul precedent şi aplicării a 60.162 de contravenţii, ocazie cu care: – au fost reţinute 3.180 permise de conducere; – au fost retrase 1.230 certificate de înmatriculare; Dinamica accidentelor rutiere grave, comparativă cu anul 2015, evidenţiază faptul că în perioada analizată, în județul Neamț s-au înregistrat cu 4% mai puține decât în anul 2015.

Evoluţia criminalităţii la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, evidenţiază faptul că în anul 2016, infracţiunile sesizate, care fac obiectul lucrărilor penale, au un trend descendent faţă de anul 2015, printr-o scădere de 18,08%. Pe genuri de fapte, situația sesizărilor se prezintă astfel:
• economico-financiare: -24,84%
• judiciare: -19,6%
•de altă natură: -7,14% .

Urmare a celor 82 de acțiuni punctuale și 1.226 de controale efectuate de polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Neamț, au fost aplicate 244 sancțiuni contravenționale, dispunându-se confiscarea de mărfuri în valoare de 47770 lei. Din prejudiciul total înregistrat în urma infracțiunilor probate, polițiștii nemțeni au reușit recuperarea sumei de 13.077.500 lei, de patru ori mai mult față prejudiciul recuperat în anul precedent.

În cursul anului 2016, la nivelul judeţului Neamț, infracţiunile contra persoanei sunt în scădere față de anul precedent, diminuarea fiind de circa 12 %. Ponderea infracțiunilor contra persoanei este dată de faptele de loviri sau alte violențe care reprezintă 78,5% din totalul faptelor sesizate, în scădere față de anul 2015 cu 9,54%. Sesizările din sfera criminalităţii contra patrimoniului, au înregistrat scăderi de aproximativ 25 % faţă de anul 2015, diminuarea fiind determinată, în principal, de reducerea semnificativă a infracțiunilor de furt, cu 32,6 % mai puține. De asemenea, se consemnează scăderi și în cazul furturile din locuințe, unde diminuarea procentuală este de circa 27 % şi în cazul furturilor din societăţi comerciale, de aproape 30 %. Relevant și de reținut este faptul că, la nivelul I.P.J. Neamț, infracționalitatea sesizată se află pe un trend descendent, de la an la an, respectiv anul 2016 a fost cel de-al treilea an de scăderi consecutive. Un aport la acest trend descendent a avut-o și activitatea poliţiştilor de proximitate, care au desfășurat 3.229 de activităţi în comunitate din care: 674 cu asociaţii de proprietari, 208 cu administraţia publică locală, 1.116 în unităţile de învăţământ, 46 cu ONG-uri, Aceștia au primit în locația unde își desfășoară activitatea un număr de 1.197 de cetăţeni care au sesizat anumite aspecte din comunitate.

În urma activități de informare în unitățile de învățământ, în anul 2016 la nivelul judeţului au fost înregistrare cu 33% mai puține infracţiuni în care au fost implicaţi elevi, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2015.

În anul 2016, în domeniul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase s-au derulat activităţi specifice, în urma cărora au fost indisponibilizate în vederea confiscării 7 kg de materiale explozive și 5,068 kg de substanțe toxice. Pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, în anul 2016 au fost organizate un număr de 112 acțiuni, la care au fost angrenate și alte instituții cu atribuții în domeniu. Au fost aplicate 672 de contravenții la Legea nr. 171/2010 și 14 contravenții la H.G. nr. 470/2014, fiind confiscată cantitatea de 4869,58 mc material lemnos, din care: 3469,88 mc lemn lucru, 590,65 mc cherestea și 809,05 mc lemn foc. De asemenea, au mai fost confiscate 37 autovehicule folosite la transportul ilegal de material lemnos, 11 atelaje hipo, 8 fierăstraie mecanice și 14 alte obiecte folosite la comiterea de infracțiuni sau contravenții.

Pe linie de sisteme de securitate, în anul 2016, au fost organizate 48 de acţiuni, fiind verificate 54 de unităţi bancare, 68 de case de amanet și schimb valutar , 93 unităţi de jocuri de noroc, 52 staţii peco, 109 unităţi poştale, 37 hyper/super market-uri şi 35 lăcaşe de cult (mănăstiri). În perioada evaluată poliţiştii din cadrul compartimentului sisteme de securitate au aplicat 253 de contravenţii, din care 170 la Legea 333/2003.

Acţiunile viitoare ale poliţiştilor nemțeni vor viza în îmbunătăţirea calităţii serviciului poliţienesc oferit cetăţenilor, prin protejarea persoanei, a patrimoniului, siguranţa stradală şi rutieră. De asemene, rămâne o prioritate asigurarea climatului de legalitate mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupţiei, contrafacerii de mărfuri, a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice, precum şi prin protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii pe raza de competenţă şi destructurarea grupărilor infracţionale.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate