Acțiuni pentru siguranța rutieră, pe raza județului Neamț

3

Poliţia Română acţionează permanent pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice, siguranța pietonilor constituind una dintre prioritățile de acțiune.

În data de 22 mai a.c., sub coordonarea Direcției Rutiere a Poliției Române, polițiștii nemțeni, din cadrul structurilor de poliție rutieră și ordine publică, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicaţi pietonii.

Acțiunea s-a desfășurat atât în mediul urban, cât și în mediul rural și i-a avut în vedere, în mod special, pe pietonii care nu respectă normele rutiere.

Astfel, luni, polițiștii au aplicat 123 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dintre care 44 pietonilor, pentru utilizarea necorespunzătoare a platformei drumului public.

Pietonii au fost sancționați în 41 de cazuri pentru traversarea neregulamentară a drumului public, iar în 3 situații pentru deplasarea necorespunzătoare pe partea carosabilă.

Din totalul sancțiunilor dispuse, în 23 de cazuri polițiștii nemțeni au aplicat sancțiunea avertismentului.

La data de 23 mai a.c., polițiștii nemțeni au fost angrenați într-o acțiune coordonată la nivel național pentru prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul neacordării priorităţii de trecere pietonilor aflați în traversarea regulamentară a drumului public.

Aceștia au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul neacordării priorității de trecere pietonilor și autovehiculelor care au acest drept. Pentru neregulile descoperite în trafic, au fost aplicate aproape 139 de sancțiuni contravenționale, 9 dintre acestea fiind pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor aflați în  traversarea regulamentară a drumului public și  10 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor care au acest drept.

Totodată, polițiștii au reținut 24 de permise de conducere pentru nerespectarea altor norme rutiere.

Activitățile fac parte dintr-un plan de acțiune ce se desfășoară săptămâna aceasta, în fiecare zi polițiștii acționând pentru prevenirea și combaterea fiecărei cauze generatoare a accidentelor rutiere.

Poliţia Română recomandă pietonilor:

– să se angajeze în traversarea drumului public numai prin locurile special amenajate (pe trecerea pentru pietoni) şi la culoarea verde a semaforului electric, acolo unde există;

-să se asigure permanent, chiar şi atunci când se află pe trecerea pentru pietoni, că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă (vehiculele sunt oprite înaintea marcajului pietonal, în special când drumul are mai multe benzi de circulaţie pe sens);

-să nu traverseze niciodată în fugă pe marcajul pietonal, indiferent de urgenţa existentă la un moment dat;

-să nu se deplaseze pe partea carosabilă, iar acolo unde nu există trotuar sau acostament (preponderent în mediul rural), să se deplaseze pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de marginea acestuia;

-pe vreme rea sau întuneric, să poarte haine de culori deschise şi/sau elemente reflectorizante, pentru a fi vizibili;

-să nu traverseze prin faţa sau prin spatele mijloacelor de transport în comun, atunci când acestea sunt oprite în staţie;

-copiii nu trebuie lăsaţi să traverseze singuri – ei sunt imprevizibili şi nu pot aprecia corect distanţele şi vitezele. Nu uitaţi! – copiii imită comportamentul rutier al adulţilor.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. D.j. Max Dragos spune

    Sunt si multi ,,biciclisti” care circula pe trotuare..

    1. Mirel Andrisoaei spune

      Pe care trotuare(sunt pline cu maşini aceste trotuare)

    2. D.j. Max Dragos spune

      Aveti si d-tra dreptate..
      Încercați să mergeți o saptamana pe jos, prin oras si o sa vedeti de câți ,,biciclististi” tre’ sa va feriți

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate