A scăzut numărul copiilor încadrați în grad de handicap

1

Pe parcursul semestrului I 2015, în județul Neamț au fost eliberate în total 1.133 de certificate de încadrare în grad de handicap pentru copii, dintre care 170 au fost cazuri nou luate în evidență iar restul de 963 au fost certificate emise ca urmare a reevaluării.
Comparativ, în aceeași perioadă a anului trecut au fost emise 1.147 de certificate de încadrare în grad de handicap, dintre care 186 fuseseră cazuri noi iar diferența – reevaluări.
Din păcate, deși numărul cazurilor noi a scăzut anul acesta, a crescut îngrijorător numărul cazurilor noi de autism. În primele 6 luni ale anului 2014 a fost emis un singur certificat de încadrare în grad de handicap pentru autism iar anul acesta au fost 14 astfel de cazuri. Dealtfel, predomină afecțiunile psihice, în 2015 fiind eliberate 61 de certificate noi de handicap pentru copii diagnosticați cu diverse afecțiuni psihice sau mintale. Pe locul imediat următor se află copiii cu afecțiuni somatice (ale organelor interne sau tumori), fiind emise 43 de certificate noi de handicap cu acest diagnostic. Alți 37 de copii au fost încadrați în grad de handicap fiind diagnosticați cu mai multe boli asociate, 8 aveau suferințe fizice (afecțiuni osteo-articulare, musculare, etc.), 9 aveau handicapuri vizuale, 3 – auditive, 8 aveau grave probleme neurologice iar un copil a primit certificate de handicap fiind diagnosticat cu HIV.
„Copiii cu diverse grade de handicap pot beneficia GRATUIT de terapii în cadrul centrelor aparținînd DGASPC Neamț, inclusiv de terapii specifice pentru TSA (tulburările de spectru autist) și de terapii de recuperare și reabilitare la domiciliu. O echipă mobilă, formată din maseur, kinetoterapeut, asistent social și psiholog, merge periodic la domiciliile copiilor din tot județul oferindu-le terapii gratuite și consiliere. Părinții copiilor trebuie să se adreseze instituției noastre și vor fi îndrumați cu privire la pașii pe care îi au de făcut. Terapiile făcute de specialiști pot ajuta copiii să aibă o viață cît mai independentă și pot ajuta la integrarea lor socială“, a declarat Cristina Păvăluță, director general al DGASPC Neamț.

Părinţii care depistează manifestări la copiii lor care pot duce la suspiciunea că aceştia ar putea avea o întârziere mentală, manifestări precum întârzieri în achiziţionarea limbajului, întârzieri în dezvoltarea neuro-psihomotorie în anumite etape de vârstă (copilul nu stă în şezut, nu merge la vârsta la care este normal, nu urmăreşte cu privirea obiecte sau persoane, nu reacţionează la sunete), trebuie să se adreseze medicului de familie care, dacă va considera că situaţia o impune, va da o trimitere către un medic specialist de psihiatrie infantilă. Scrisoarea medicală a acestuia şi evaluarea psihologică efectuată de psihologul spitalului unde copilul a fost investigat se pot depune de părinte sau reprezentatul legal al copilului la Compartimentul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilităţi din cadrul DGASPC Neamț iar decizia de încadrare într-un grad de handicap este dată de Comisia pentru Protecţia Copilului, după ce la dosarul copilului sunt depuse şi alte documente precum acte de stare civilă şi ancheta socială efectuată la domiciliul copilului.
Copiii încadraţi într-un grad de handicap primesc alocaţia de stat dublă. În funcţie de
gradul de handicap, copiii beneficiază de buget complementar cuprins intre 39-106 lei lunar iar copiii
incadraţi în gradul de handicap grav beneficiază şi de plata unui asistent personal (de regulă, unul dintre părinţi), în valoare de 777 lei lunar.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. matz spune

    Poate vi se pare absurd, dar se fac multe magarii aici, in sensul ca parintii isi declara copiii cu handicap, dau SPAGA comisiei de evaluare/reevaluare doar pt. a sta acasa 3 ani si a lua acea indemnizatie… modica de altfel..

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate