520 de ani de la începerea construcției bisericii Curții Domnești din Piatra-Neamț

0

Pe 15 iulie 1497 s-a pus piatra de temelie a Bisericii „Sf. Ioan  Botezătorul” din cadrul Curții Domnești, ctitorie a lui Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504). Lucrările au fost finalizate la 11 noiembrie 1498.

Istoria Curții Domnești este mult mai veche, deoarece aceasta a fost construită de voievod încă din anul 1468, având un rol administrativ pentru această zonă a Moldovei. Data construirii Bisericii rezultă și din pisanie “Binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Io Ştefan voievod, a început şi a zidit şi a săvârşit acest hram în numele Naşterii cinstitului şi slăvitului prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul, întru rugă sieşi şi doamnei sale Maria şi prea iubitului lor fiu Bogdan voievod, care a început a se zidi în anul 7005 (1497) iulie 15 şi s-a săvârşit în anul 7006 (1498) iar al domniei sale al 40 şi doilea curgător, luna noiembrie, 11 zile.”

Urmele impunătoare ale vechii curți constau în Biserica și în Turnul-Clopotniță, un ansamblu arhitectural impresionant în care s-au scris secole de istorie. Desigur, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că se mai păstrează o parte din beciuri și porțiuni din zidul de incintă. Perioada de „glorie” a Curții Domnești” a durat până după domnia lui Vasile Lupu, deci până în secolul al XIX-lea, când, în 1893 s-a pus piatra de temelie a Liceului „Petru Rareș”.

La începutul secolului al XIX-lea, Crupenschi Poloboc cumpără de la obştea târgului chiar locul Curţii Domneşti, construindu-şi aici o locuinţă impresionantă, fapt ce a afectat rămăşiţele vechii curţi. Ridicarea actualului local al Colegiului „Petru Rareş” şi construirea străzii „Ştefan cel Mare” au definitivat acţiunea de distrugere a ceea ce mai rămăsese din fosta Curte Domnească. Colecţia muzeală „Curtea Domnească” a fost inclusă în circuitul expoziţional al Complexului Muzeal Judeţean Neamţ în anul 1986.

Curtea Domnească, dar mai ales Biserica și Turnul-Clopotniță, reprezintă un simbol al orasului de la poalele Pietricicăi. Un simbol pe cale de dispariție, atât timp cât urmașii lui Ștefan cel Mare încep să nu mai prețuiască istoria, valorile trecutului și respectul pentru strămoși.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate