32.637 de participanţi la proba scrisă de Limba şi literatura română din cadrul examenului de Bacalaureat, sesiunea de toamnă şi 109 eliminaţi

0

Luni, 25 august, 32.637 de absolvenţi de clasa a XII-a din promoţia curentă şi din cele anterioare au participat la proba scrisă de Limba şi literatura română E)a), din cadrul examenului de Bacalaureat 2014, sesiunea august – septembrie. Din totalul acestora, au fost eliminaţi din examen 109 candidaţi.

Sesiunea august – septembrie va continua marţi, 26 august, cu examenul la Limba şi literatura maternă E)b). La această probă s-au înscris 1.012 candidaţi. 962 dintre aceştia vor susţine proba la Limba şi literatura maghiară, 43 la Limba şi literatura germană, 3 la Limba şi literatura slovacă, 2 la Limba şi literatura ucraineană şi câte un candidat la Limba şi literatura sârbă, respectiv Limba şi literatura croată.

Pe data de 27 august, va avea loc proba obligatorie a profilului E)c), iar pe 29 august, cea la alegere a profilului şi specializării E)d).

Afişarea rezultatelor se va face pe data de 1 septembrie, până la ora 12.00, urmând ca, în aceeaşi zi, să fie depuse contestaţiile, în intervalul orar 12.00 – 16.00. Soluţionarea contestaţiilor se va realiza între 2 şi 3 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 4 septembrie.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate