Adevărul despre revoluția din 89 în Neamț

15

Revoluția m-a prins în Piatra Neamț pe la 15 ani și sincer nu mi s-a părut deloc ceva spectaculos pentru că vârsta nu îmi permitea să conștientizez pericolul la care se expun oamenii  lacatusu-mihaiieșiți în stradă.
Revoluția pentru mine a însemnat mai mult o deplasare cu băieții de la bloc în zona clădirii telefoanelor unde niște indivizi aruncau pe geamuri cărți și tablouri cu care s-a făcut apoi un foc de tabără, și cam atât … Desigur că nici până acum nu am înțeles unde au dispărut comuniștii cei răi din Neamț care au nenorocit oameni, au trimis tineri la canal, au schilodit femei și au terorizat pe toată lumea.
Cea mai mare enigmă, ca să nu spun bătaie de joc față de românii care au murit în acele zile, este că deși ei au fost tineri  împușcați, se pare că nimeni nu i-a împușcat sau poate va trebui să mai așteptăm încă 25 de ani ca să aflăm că vinovați de crimele de la revoluție se făceau chiar oamenii care, ulterior și vremelnic chiar, ne-au condus destinele, au candidat, și noi, ca o nație inteligentă, chiar i-am votat. Spuneți dumneavoastră ce poate fi mai sublim decât să aflăm peste un timp că cei vinovați de măcelul din 89 ne-au cerut la un moment dat voturile și noi am mers cu toată familia și am pus ștampila pe cei care ne-au omorât rudele… ce poate fi mai românesc de atât ?
Ca să revenim la Neamț, nu sunt eu îndreptățit să judec pe cei care se numesc acum revoluționari pentru că oamenii și-au riscat viața lor și a familiilor lor ieșind în stradă contra unui regim comunist, dar … personal îmi este rușine de faptul că nemțenii noștri care erau comuniști și securiști zeloși și ne-au nenorocit bunicii, părinții sau vecinii, nu au fost pedepsiți absolut deloc. Nu demult am văzut niște poze de la o înmormântare a unui important om din Neamț și am recunoscut fețele multor jeguri de comuniști pe care, copil fiind, rudele mele mi-i arătau pe stradă sau în diverse ocazii spunând ”Uite ăla e cel care trimite oamenii la canal” , ”ăla e securistul de la fabrică, cel care l-a bătut pe muncitorul ala care a murit in 2 saptămâni” etc.
Îmi amintesc că pe strada unde locuia străbunica mea se mutase un cuplu de tineri proaspăt căsătoriți pe care-i vedeam zilnic împreună mergând de mână indiferent de ce vreme era … pe atunci toată lumea mergea pe jos… Un cuplu care mi se părea ciudat, deoarece tot timpul aveau zâmbetul pe buze … o fericire debordantă. Până într-o zi, când bărbatul a dispărut, femeia a început să meargă doar cu capul în pământ, ca după câteva luni să înceapă să primească vizitele unui alt bărbat și să se ascundă de toți vecinii. De abia după revoluție am aflat că pe frumoasa vecină pusese ochii un împuțit de securist care i-a trimis bărbatul la Canalul Dunăre – Marea Neagră și pentru a-l aduce înapoi, femeia a trebuit să accepte …  Din păcate, acesta este un caz din multele orori petrecute în Neamț … iar toți aceia care au făcut rău, nu doar că nu au fost pedepsiți, dar au și niște pensii de te crucești…
Stau și mă întreb dacă nu cumva unii oameni au murit degeaba în 89 ….
Din păcate, toți acei oameni au scăpat nepedepsiți și încă încasează pensii de multe zeci de milioane de lei … acesta este adevărul despre ce s-a întâmplat, sau nu s-a întâmplat acum 25 de ani …

Iosub Robert

PS: Nu pot vorbi niciodată despre comuniși fără să nu îmi aduc aminte de cel care reprezenta comunismul în universul meu de elev la un liceu pietrean. El era tovarășul profesor de fizică Lăcătușu Mihai, director la Liceul Energetic la momentul revoluției, comunist înflăcarat, dar și sportiv… judoka… Deși nu am avut plăcerea să interacționez direct cu el, îmi aduc aminte cât de frumos și cu câtă grație sovietică lovea cu piciorul în cap copiii de prin liceu … ca apoi, în democrație, să ajungă chiar și candidat pentru Primăria Piatra Neamț iar acum să se lăfăie într-o pensie frumoasă plătită chiar de copiii din generația unde împărțea el cu dărnicie comunistă picioare și alte scheme de judo… frumos, nu ? … și câți mai sunt ca el …

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
15 Comentarii
  1. patriarhu spune

    Am ajuns și eu la faza bătrâneții în care îmi dau seama că timpul e un cerc plat. Că prostia umană nu e infinită. E un set limitat de idei cretine care se repetă ciclic. Pentru că oamenii sunt proști în același fel și cum nu sunt nemuritori, nu trebuie o cantitate infinită de prostie în lume. Trebuie doar destulă cât să țină idiotul ocupat vreo 80 de ani.

    1. feraru marcel spune

      Dom’ Admin, sa-l lasi, ca merita toata lumea sa vada cat de intelept e patriarhul… http://www.piticigratis.com/2014/12/timpul-e-un-cerc-plat/ Ce dracu’ vrem toti sa fim doctori in judecati de valoare ?? Sa fim…, da’ s-o facem din putzul gandirii proprii !! Altfel, tre sa dam linku’ de unde-am copiat-pastuit.

  2. patriarhu spune

    stima domnule feraru…dar despre corduneanu…admnistrator la est tv …unde a-ti mai aparut invitat….stima…ce parere aveti?

    1. feraru marcel spune

      Daca inteleg eu bine, vreti sa spuneti ca eu am aparut intr-o emisiune la est tv ?? NU, maestre patriarh, n-am aparut la nici o emisiune tv ! Cu atat mai putin la est tv ! Insinuati ca as avea ceva legaturi cu securitatea ? N-AM !! Am stat de vorba cu cativa, pentru ca erau oameni cultivati, care stiau cand se scrie ati legat si cand despartit de cratima, am spus chiar si bancuri politice cu ei langa mine si am servit o sticla sau doua de vin impreuna. Cu cei cu care ma imprietenisem asta faceam ! In nici un caz nu am fost informator, ba chiar pe altii care au incercat s-o faca, i-am refuzat ! Si….n-am fost chiar cu toti prieten, doar cu 2-3 si aceia de calitate superioara. Maiori, colonei… NU MI-E RUSINE DE NIMIC DIN CELE PE CARE LE-AM FACUT !! Nici o familie nu a avut de suferit de pe urma mea ! O spun cu mana pe inima. Si va repet, iar, din nou si inca o data, ca erau oameni DESTEPTI ! Mi-au repugnat „coclitii”, civili sau in uniforma ! Despre stimatul domn Corduneanu, nu pot sa-mi dau cu parerea, asa…pe ne ve. Ar insemna sa-l bag in oala aia mare, pe care scrie..criminali, tortionari, etc. si nu-mi sta in caracter. Poate-l rugati d-vs sa ma primeasca vreodata la dansul la birou sa stau la o cafea si-o tigara si sa barfim, de una, de alta… Ca sa pot dupa aceea sa va dau d-vs raportul… Da’ nu mizati ca o voi face…. S-ar putea sa-mi placa sa ma-ntretin cu d-lui si…. stiti, totul sa ramana secret. Cu stima si respectul cuvenit, va salut si va doresc….SARBATORI FERICITE !!!

      1. Giovanni Falcone spune

        Ce sa faci nea Marcele, patriarhu nostru iubit le stie pe toate ca deh…are stele pe umar si un ordin al lojei ….pe care cu siguranta o cunoasteti.

        1. feraru marcel spune

          Giovanni, eu prefer ordinul jartierei… In zona aia ma simt bine.

  3. janel spune

    Din păcate, toți acei oameni au scăpat nepedepsiți și încă încasează pensii de multe zeci de milioane de lei … acesta este adevărul despre ce s-a întâmplat, sau nu s-a întâmplat acum 25 de ani …(Imprescriptibilitatea crimelor nu-i lasa sa doarma, ca porcii!!!!!!!)

    1. Ana Pavelescu spune

      L-am avut profesor de fizica la Petru Rares pe Lacatusu. Un om oribil, care hartuia fetele, dadea in copii. Spunea ‘ da cu capul de tabla ca daca nu iti pun un 2’. Facea scheme de karate in clasa si ameninta copiii cu schemele lui. Sper ca batranetea lui sa fie grea, sa plateasca pentru ce a facut.

  4. Alex spune

    Mai este unul ca Lacatusu dl. Obreja (fostul director de la Rares si acum mare PNL-ist) care avea o mare satisfactie sa ne aplice coretii fizice daca nu faceam fise din cuvantarile tovarasului si tovarasei . L-am ”prins” la liceul Auto in ’89, noroc ca a venit schimbarea si am scapat de el si de fisele lui. Poate cand mai este inivitat pe la televiziuni ne povesteste cum decurgeau orele la liceul Auto in ’89 si cat ”suflet” punea….. Stiu cum era atunci, unele lucruri se faceau din obligatie, dar erau unii care isi faceau treaba cu prea mult exces de zel.

    1. Giovanni Falcone spune

      Cu oameni ca tine a ajuns romania sclava europei, mandria curviei si proxenetismului si patria drogurilor si a afacerilor mizere. Cu minti luminate ca tine- somitate in liceu sau unde erai – Romania este condusa astazi. Si daca nu erau si astfel de profesori, nu vreau sa-mi imaginez unde erai astazi…e tot cu zabrele, dar nu e trecea de pietoni.

      1. feraru marcel spune

        Giovanni, te citesc a-IV-a a V-a oara azi si nu reusesc sa-mi dau seama ce vrei sa spui. Esti alandala in exprimare si nu stiu ce sa inteleg. Reformuleaza corect, te rog…., daca poti. Multumesc. „Italiana” asta a ta ma depaseste… Scuze. Craciun fericit !

  5. Adrian spune

    Da, excelenta viziunea… Din pacate asa e. Inainte de 89 erau vechii ilegalisti, inlocuiti mai apoi, de Iliescu cu noii oportunisti

  6. feraru marcel spune

    Securistii….. Baieti….BUNI, Baieti RAI ! Au fost si sunt, bipezi ca si noi… Am facut cunostinta cu ei, la varsta de 19 anisori, atunci cand am fost recrutat in armata. Un locotenent colonel s-a gandit sa ma pedepseasca pe mine, pentru ca frate-miu fugise cu 6 ani mai devreme in RFG si fusese condamnat in contumacie. Am facut armata la diribau, printre fosti puscariasi si analfabeti.Atunci, am inceput sa-i detest, pe ei cat si sistemul politic care le permitea asemenea comportament.. Dupa, viata m-a adus in situatia sa cunosc si alti lucratori in sistem. Meseria mea, a facut ca sa interactionez direct cu unii si astfel sa-ncep sa-i cunosc… Unii, erau colocviali, de treaba si se purtau normal…., altii….. Atunci am inteles, ca mai toti aveau o calitate : Erau….Destepti ! Aveau scoala ! DA ! Unii, cei cu grade mai mari fusesera recrutati din facultate sau chiar fusesera PROFESORI ! Erau, cum le zicem azi….ELITE ! OHO, dac-ati sti cati profesori si-au vandut sufletul de dascal, pentru a se face Securisti ! Si cati dintre noi, din plebe, nu s-au vandut pe doi arginti, pentru niste avantaje materiale… Cati dintre noi, n-am intalnit baieti descurcareti, prin intreprinderile foste de stat, care puteau scoate orice pe poarta fabricii si nu pateau nimic… Sau, gestionari de mari magazine sau depozite, care „faceau bani” nestingheriti, colaborand cu Secu’. Securistii au ramas… Vantu, spunea in interviul lui, cu subiect si predicat, cine au fost cei, care dupa ’89 „cunosteau” tot ce misca in tara asta ! Daca multi au ajuns sa ne si conduca, nu e de mirare…. Daca multi din cei care „dadeau pe goarna”, „praduiau” inainte de ’89, au ajuns sefi de partide sau prin functii, iarasi nu tre’ sa ne mire. Indiferent c-au fost muncitori, soferi sau profesori sau…..ingineri, sistemul a avut grija de toti… Unii, s-au dus, „acolo unde nu e intristare nici suspin”, dar sistemul a ramas si s-a perfectionat. A devenit „democrat” si „liber”… Ce-i sigur, e ca, din ce in ce mai multe „elite” se indreapta catre el ! E….multe, de scris si sunt sigur ca mai toti cei comentam acilisea, avem cate-o poveste. Mai mult sau mai putin de sharuit. Mai mult sau mai putin credibila ! SECURITATEA-I cu noi !! Sau….printre noi !

    1. feraru marcel spune

      „Au făcut copiii noştri dinţi
      Muşcă din bunici şi din părinţi
      Muşcă din văzduh şi din pământ
      Muşcă şi din morţii din mormânt.

      Nu mai lăcrimează nici un sfânt
      Şi s-a şters vopseaua din icoane.
      Seceta domneşte pe pământ
      Iar şopârlele se cred iguane.
      Seceta domneşte pe pământ
      Iar şopârlele se cred iguane”.
      Interesante versuri…. S-ar putea aplica f. bine noilor generatii de „securisti” si „turnatori”.
      Tudor Gheorghe Maturizare
      P.S. Cel putin, cei din vremea mea, se categoriseau ca fiind patrioti ! Noua generatie, are un alt slogan… UBI BENE IBI PATRIA Nu multi mai dau doi bani pe ideea de patrie, de loc al apartenentei tale. De 25 de ani asta i se inoculeaza tineretului, condamnandu-se orice manifestare a patriotismului si nationalismului, ca fiind nocive pt. societate. Am divagat, dar versurile, m-au „tulburat” un pic.

      1. feraru marcel spune

        Pentru….Gabi, care iar nu le are cu limba asta moarta, traduc : Acolo unde ma simt bine, acolo imi este patria”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate