Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
luni 20 august 2018
  • :
  • :

Să ne amintim: 124 de ani de la nașterea poetei Otilia Cazimir

Într-o zi de 12 februarie 1894 apărea pe lume, în județul Neamt, la Cotu Vameș (comuna Horia)  scriitoarea Otilia Cazimir. A fost al cincilea copil al învățătorilor Ecaterina și Gheorghe Gavrilescu şi a început să scrie poezii de când era mică. A urmat cursurile liceale şi universitare la Iaşi, oraş în care şi-a petrecut întreaga viaţă.  A decedat la 8 iunie 1967 la Iași.

De-a lungul carierei sale artistice, Otilia Cazimir a fost supranumită „poeta sufletelor simple”,  fiind cunoscută în special pentru poeziile sale destinate copiilor. Otilia Cazimir este în realitate un pseudonim folosit de  poeta Alexandra Gavrilescu.

Pseudonimul i-a fost ales de scriitorul Mihail Sadoveanu și de criticul literar Garabet Ibrăileanu. Scriitoarei nu i-a plăcut noul nume: Dați-mi voie să vă mărturisesc, după atâta amar de ani, că numele acesta, pe care totuși l-am purtat cu cinste, nu mi-a plăcut niciodată. N-am nimic în comun cu eroinele legendelor germane, iar cea dintâi Otilie pe care am întâlnit-o în viață, fetița cu care am stat în bancă în clasa primară, era proastă, grasă și buboasă …”.
A folosit și alte pseudonime, precum Alexandra Casian, Ofelia, Magda, Dona Sol cu care a semnat în presă, mai ales, articolele „feministe”.

Pentru bogata sa activitate literară, Otilia Cazimir a primit numeroase premii şi distincţii: Premiul Academiei Române (1927), Premiul Femina (1928), Premiul Naţional pentru Literatură (1937).

Dintre nenumăratele volume de poezie, proză și traduceri scrise de Otilia Cazimir amintim:
Lumini și umbre“ (1923), „Fluturi de noapte“ (1927), „Licurici – cronici fanteziste“ (1930), „Cântec de comoară“ (1930), „Jucării“ (1939), „A murit Luchi“ (1942), „Baba iarna intră-n sat“ (1954), „Din întuneric – Fapte și întîmplări adevărate din carnetul unei doctorese“ (1928), „Grădina cu amintiri“ (1929), „În târgușorul dintre vii“ (1939), „Prietenii mei, scriitorii… “ (1960)

Poveste de omăt, 
de Otilia Cazimir

Tu nu ştii… A fost odată
O căsuţă fermecată
Şi-n căsuţă-o fată mică,
Un pisoi şi o bunică.

Şi-ntr-o iarnă, într-o seară,
Fata s-a uitat afară
Şi-a văzut cum prin perdea
Stelele râdeau de ea…

Dar pe drum cotit şi nins,
Umbra sură s-a desprins:
Un voinic abia de-o şchioapă
Înota-n omăt ca-n apă.

Şi proptindu-se-n toiag,
Un toiag mai nalt ca el,
A-nceput să cânte-n prag,
Tremurat şi subţirel…

Dormi? Şi nici n-am prins de veste!
Uşa s-a închis cu cheia,
Focu-şi pâlpâie scânteia,
Şi povestea nu-i poveste:

Eu eram fetiţa-aceea,
Iar bunica – nu mai este…

 

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *